September 10 @ 12:00 am
-
11:59 pm

Este un demers prin care în jur de 100 de familii greu încercate primesc săptămânal un pachet cu alimente. Chiar dacă pentru unii a pune ceva pe masă  reprezintă o obișnință și un lucru normal pentru cei aflați în nevoie acest lucru reprezintă o binecuvântare pe care Dumnezeu o poate rândui.

September 10 @ 12:00 am
-
11:59 pm

Acest proiect se axează pe ajutorarea famililor care trăiesc într-un mediu greu de locuit, cu numeroși copii și care au nevoie de o mână de ajutor pe plan financiar pentru a renova spațiul în care locuiesc. De asemenea avem cazuri în care văduve, bătrâni aflați în dificultate și fără sprijin o nevoie de o renovare …

September 10 @ 12:00 am
-
11:59 pm

Multe sunt momentele în care banii sunt insuficienți pentru a asigura cele necesare unei familii, iar momentul cel mai dificil pentru o familie e iarna când nevoia de lemne își supune cuvântul. Prin intermediul acestui proiect ajutăm familile nevoiașe, bătrânii și pe cei bolnavi cu lemnele necesare pentru a reuși să treacă cu bine peste …

September 10 @ 12:00 am
-
11:59 pm

Această asociație dorește să implice pe cât de mult se poate și pe cei mici. Astfel că pentru acesta organizăm tabere de vară, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul oamenilor care iubesc copiii. Scopul acestor tabere de vară vor avea ca și scop răspândirea în rândul copiilor a cuvântului lui Dumnezeu, un studiu biblic …

September 10 @ 12:00 am
-
11:59 pm

Avem cazuri în care durerea copiilor este atât de mare iar fiecare ajutor al oamenilor din jur este binevenit. Multe familii nu își permit să achite tratamentele necesare sau operațiile costisitoare. De aceea fiecare ajutor din partea oamenilor contează atunci când viața unui copil este pusă în pericol. Am întâlnit cazuri în care copii cu …

May 7 @ 12:00 am
-
11:59 pm

Pentru copii săraci 1 PACHET = 30 RON  Puteți contribui la igiena unui copil sărac pregătind un pachet care sa îl trimiteți la adresa asociației noastre, cu produse cumpărate din magazine de către dumneavoastră.  Adresa asociației noastre o puteți vedea pe website  𝑹𝒆𝒄𝒐𝒎𝒂𝒏𝒅𝒂̆𝒎 𝒄𝒂 𝒑𝒂𝒄𝒉𝒆𝒕𝒖𝒍 𝒔𝒂 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒂̆:  periuță de dinți – 2 RON pastă de dinți – …

September 10 @ 12:00 am
-
11:59 pm

Prin intermediul acestui proiect asigurăm anual  câte un pachet cu alimentele de bază pentru ca fiecare familie să poată să pună ceva pe masa de Crăciun. De asemenea cu această ocazie pregătim pentru cât mai mulți copii pachete cu dulciuri, îmbrăcăminte, Încălțăminte și jucări pentru ca fiecare dintre aceștia să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă.

September 10 @ 12:00 am
-
11:59 pm

Având în vedere că atât pâinea cât și cartoful reprezintă pentru unele familii principalul stimulent de hrană dorim ca prin intermediul acestei asociații să asigurăm unui număr cât mai mare de familii, o pâine în fiecare zi pentru fiecare membru care face parte dintr-o familie cu o situație financiară precară dar și o cantitate de …